Trei rabini dau sfaturi unui om in criza. Suna ca inceputul unei glume proaste. Probabil ca da, dar in viziunea celebrilor Joel si Ethan Coen, este un synopsis mai mult decat simplificat pentru a descrie cea mai recenta comedie neagra a fratilor, “A Serious Man”. Atat o poveste despre o credinta in declin cat si o parabola despre persevrenta in pofida destinului insurmontabil, filmul este orice altceva dar nu conventional. Dupa acea poveste din folclorul evreiesc de la inceput, filmul, incet introduce personajele sale principale, dezvaluind necazurile si tulburarile lor, si brusc se termina inainte ca povestea sa aiba sansa de a se devoala, facand filmul total imprevizibil si confuz. Desi, urmaresc de ceva vreme filmele fratilor Coen si cunosc oameni care si-au stors mintea pentru a intelege “No Country for Old Men”, au ezitat la “O Brother, Where Art Thou?” si au declarat “Fargo” a fi greoi si fara rost, la finalul filmului, in afara de “pur si simplu nu inteleg”, nu gandeam altceva. Am considerat necesar sa revad filmul, punand accentul pe Larry Gopnik si aventurile sale in multitudinea de forme pe care credinta o poate imbratisa.

Asta e genul de film care te tine in scaun pana la capat, genul de film pe care sa il recomanzi si asupra caruia te contrazici cu altii incercand sa il intelegi si sa adopti o cu totu alta vizune despre el. E genul de film care, in opinia mea, aduce industria americana de film, cat mai aproapre de arta, si sunt multi “martiri” acolo, care incearca de cativa ani sa faca ceva in privinta asta, sa respinga cliseul, scenariile pompoase si imbacsite si sa adopte o viziune ceva mai europeana asupra filmului. Reteta ar trebui sa fie una de succes: film de arta european cu buget si resurse americane. Un astfel de film este “A Serious Man”, desi, asa cum era de asteptat nu a primit decat o nominalizare la Oscar (chiar daca e pentru cea mai buna categoria a festivalului, si anume aceea de “Cel mai bun film”), totusi nu va putea face fata celor 300 milioane de dolari investiti in stereotipurile lui Cameron cu al sau “Avatar”. Aici e problema. Nimeni nu o sa se inghesuie la “A Serious Man”, asa cum o fac la “Avatar”(IMAX-ul e tot timpul rezervat pe urmatoarele doua saptamani), ca doar unde mai poti gasi asa multe efecte speciale si clisee care sa iti gadile retina. Cui o sa ii povestesti tu despre “A Serious Man”, cand iti poti petrece ore in sir vorbind despre N’avi si omuletii albastri de pe Pandora. Problema e una si mai grava atunci cand regizori si producatori care au ceva de zis in cinematografie ajung sa renunte la idealuri in detrimentul banilor si a productiilor de proasta calitate, doar pentru a-si pastra un loc la Hollywood. Vorbeam de “martiri” si aici pot fi enumerati cu usurinta fartii Coen, Darren Aronofsky, Paul Thomas Anderson sau Stephen Daldry, care au resusit sa tina piept curentului si sa se mentina in acelasi timp in topuri. La polul opus, regizori precum Danny Boyle, care crease candva un trend cu “Trainspotting”, a ajuns sa fie comercial dupa ce a facut “Slumdog Millionaire”, Frank Darabont probabil ca nu va mai face niciodata filme precum “Shawshan Redemption” sau “The Green Mile”, la fel cum Guy Ritchie a ingropat pentru totdeauna productii precum “Lock, Stock and Two Smoking Barrels” sau “Snatch”, facand loc pentru filme comerciale gen “Rock n Rolla”.