Cel mai elogiat film al anului 1977 a fost initial conceput ca o versiune moderna a comediilor sofisticate cu Spencer Tracy si Kathryn Hepburn din anii 1930. Dar apoi Woody Allen si coscenaristul Marshall Brickman au pornit sa scrie o comedie care se petrece in mintea lui Allen, presarata cu flashbackuri ale fostelor casnicii si idile ale adolescentei personajului principal, si condimentata cu o poveste politista. Scurtat si retusat de inginerul de montaj Ralph Rosenbaum, filmul a ramas fara bune portiuni din monologul de inceput si fara cateva scene in care aparea adolescenta de 13 ani Brooke Shields. Aceasta versiune „netezita”, centrata acum pe relatia amoroasa dintre Alvy, un comic nevrotic si suprasexual (interpretat, inevitabil, de Allen) si Annie Hall (Diane Keaton, o iubita temporara a regizorului), este cea care reflecta cel mai bine intentia initiala a cineastului — de a face o comedie excentrica moderna,  piperata cu dubii, indecizie si nu putina psihologie de amator.

Nominalizat pentru cinci premii ale Academiei Americane de Film, “Annie Hall” a obtinut patru dintre ele, inclusiv pe cel pentru cel mai bun film al anului 1978, si a fost un succes de public si de critica atat de mare, incat fragmente de dialog au intrat in vorbirea de toate zilele; multi ani paianjenii au fost descrisi ca fiind „de marimea unui Buick”. “Annie Hall” a marcat maturizarea lui Allen, a lost un moment de cotitura nu doar in cariera cineastului, ci si in evolutia felului in care era perceput talentul sau. Pana atunci, filmele lui Allen erau pure comedii, precum “Bananas” si “Adormitul”, care, desi foarte hazlii, nu au rezonanta emotionala sau puterea de a surprinde spiritul timpului proprii lui “Annie Hall”.

Dupa un monolog introductiv suprarealist — si mult trunchiat — filmul incepe pe o strada in New York City, unde Alvy si prietenul sau Rob (Tony Roberts) discuta despre sensul vietii. Rob a adus-o pe Annie in viata lui Alvy prin intermediul unui meci de tenis la care grija principala a lui Alvy fusese sa fie acceptat in grup, pentru ca era evreu. (Desi Allen insista ca personajul lui Alvy nu este autobiografic, similaritatile dintre Alvy si Allen sunt prea multe pentru a fi simple coincidente; in timp ce Keaton chiar este Annie Hall, caci actrita s-a nascut Diane Hall si a fost poreclita Annie.) Filmul devine apoi povestea relatiei dintre Alvy si Annie, incorporand elemente de comedie absolut briliante, umor evreiesc, observatii acide despre sex, dragoste si diferentele dintre New York si Los Angeles si o foarte haioasa scena cu homari. Poate cel mai onest film al lui Allen, “Annie Hall” este totodata, in mod ironic (data find tema imaturitatii emotionale), filmul sau cel mai matur emotional.

Titlul filmului a fost initial “Ahedonia” (incapacitatea de a simti placere) si a fost schimbat cu numai trei saptamani inainte de premiera. Desi nu a existat nici o continuare, aspecte esentiale ale intrigii initiate si asocierea dintre Allen si Keaton si-au gasit mai tarziu ecou in filmul “Misterul crimei din Manhattan”. In “Annie Hall” isi fac aparitia, in roluri timpurii, Jeff Goldblum, Christopher Walken, Beverly D’Angelo si (intr-un rol mut la sfarsitul filmului) Sigourney Weaver. Inca mai bizar, intre actori se numara Truman Capote si Marshall MacLuhan: Capote joaca pe „cineva care seamana cu Truman Capote”, iar MacLuhan I-a inlocuit in ultimul moment (desi regizorul a cam strambat din nas) pe Federico Fellini.