Faimosul regizor de videoclipuri Spike Jonze (ale carui creatii anterioare includ clipurile la melodia formatiei Fatboy Slim „Weapon of Choice” si la „Sabotage” a trupei The Beastie Boys) transforma unul dintre cele mai bizare scenarii (compus de Charlie Kaufman) intr-unul din cele mai inventive filme hollywoodiene din ultimii ani.

Craig Schwartz (John Cusack) este un papusar cam trasnit care abia isi duce zilele dand reprezentatii sumbre (si mai degraba traumatizante pentru copii) pe strada cu papusile sale. Sotia sa uratica, Lotte (Cameron Diaz, aproape de nerecunoscut), cheltuiete putinul pe care il au pe mica menajerie pe care o cresc in casa. Pentru a face rost de bani, Craig se angajeaza ca slujbas intr-o firma ciudata care are sediul la etajul 71/2 al unei cladiri din Manhattan. Legenda despre cum o firma poate fi amplasata intre etajele 7 si 8 poate fi un film ea insasi, dar ceea ce pune in miscare acest film este descoperirea pe care Craig o face in spatele unui dulap cu dosare. Si anume o usa, care, descopera Craig, este de fapt un fel de portal metanzic prin care eroul este azvarlit in creierul actorului John Malkovich (interpretat de sine insusi). Aici Craig ramane 15 minute, trecand prin aceleasi experiente prin care trece Malkovich, inainte de a fi aruncat brusc pe o sosea la marginea oraslui.

Kaufman tese pe marginea acestei idei extraordinare o poveste sofisticata, care incepe atunci cand Craig o lasa pe colega sa de birou Maxine (Catherine Keener) sa experimenteze si ea descoperirea lui, iar aceasta il convinge sa pretinda oamenilor o taxa pentru a-i lasa sa incerce incredibila aventura. Jonze ne surprinde constant cu aceasta poveste comica inteligenta, intunecata si subversiva, iar distributia sa — indeosebi Cusack si Diaz — transpune superb pe ecran viziunea sa nastrusnica. Evident, “Being John Malkovich” n-ar fi putut sa existe fara actorul titular, care isi parodiaza perfect imaginea publica, mai ales intr-o scena absolut superba in care incearca el insusi portalul misterios si ajunge in propria lume interioara, luand masa intr-un restaurant populat de numerosi Johni Malkovich. Fermecator de inventiv, absolut magic.

Lasă un comentariu