Din 1962, sondajele criticii de specialitate publicate de revista “Sight & Sound” au plasat “Citizen Kane”, remarcabilul film de debut al lui Orson Welles, in varful topului celor mai bune pelicule realizate vreodata. In 1998, American Film Institute l-a declarat cel mai bun film al tuturor timpurilor. De asemenea, i-au fost conferite premii la categoria cel mai bun film de catre New York Film Critics Circle si National Board of Review si i-a fost decernat un Oscar pentru scenariu. Legenda “Cetateanului Kane” a fost in parte alimentata de faptul ca Welles avea doar 24 de ani in momentul realizarii filmului, precum si de similitudinile evidente dintre personajul principal si magnatul presei William Randolph Hearst. Acesta s-a luptat din rasputeri  sa opreasca turnarea filmului, iar apoi, nereusind sa-i impiedice difuzarea, a incercat sa-l discrediteze. Din multe puncte de vedere, “Cetateanul Kane” ramane o opera de un interes si o importanta majore.

Filmul relateaza o poveste extraordinara: nascut in saracie, Charles Foster Kane (stralucit interpretat de insusi Welles) se imbogateste subit datorita unei mine de aur lasate mostenire mamei sale. Inca din tinerete, incepe sa puna bazele unui imperiu de presa si de radio, casatorindu-se in cele din urma cu nepoata unui presedinte american si candidand la postul de guvernator. Insa ambitiile sale de putere nu-I duc nicaieri. Tot mai alienat, Kane devine abuziv cu femeile din viata lui, intai cu sotia, apoi cu amanta sa. Moare, aproape singur, in castelul sau neterminat, visand la simplitatea propriei copilarii. Inscriindu-se in traditia populista a New Deal-ului, “Cetateanul Kane” face apologia acelei viziuni tipic americane care sustine ca banii nu aduc fericirea, dar intr-o maniera extrem de prozaica, aproape dickensiana.

In mod semnificativ, filmul incepe cu moartea lui Kane si cu ultimul cuvant enigmatic rostit de acesta: „Rosebud”. Un grup de reporteri intreprinzatori incearca sa descopere intelesul acestui cuvant interogand mai multe cunostinte de-ale lui Kane. Filmul este povestit in flashbackuri, iar fiecare personaj iI cunoaste pe Kane doar dintr-o anumita perspectiva. Complexitatea narativa a peliculei, care nu incalca niciodata regulile hollywoodiene clasice privind continuitatea si cauzalitatea, reprezinta un remarcabil tur de forta, acesta flind in mare parte si motivul pentru care criticul Pauline Kael afirma ca adevaratul geniu al filmului nu s-ar datora copilului-minune Welles, ci scenaristului Herman J. Mankiewicz.

Marea forta a filmului insa rezida in imaginea sa: Gregg Toland a dezvoltat o tehnica bazata pe adancimea campului vizual, in care prim-planul extrem de apropiat, planul mediu, dar si fundalul sunt vizibile simultan, permitand astfel privirii sa se concentreze asupra oricarei parti a imaginii. Tehnica a fost criticata in epoca, pe motiv ca atragea atentia asupra ei insai, tradand astfel codurile cinematografiei hollywoodiene clasice, care sustineau ca imaginea buna este cea care nu se centreaza asupra sa. Oricum, imaginile din “Citizen Kane” raman surprinzatoare si memorabile.