In loc sa continue, dupa imensul succes al lui Batman (1989), cu vreun alt film care sa isi cucereasca spectatorii gratie efectelor speciale, regizorul Tim Burton a facut, cu multa dexteritate, un film cat se poate de deosebit de stilul standard al filmelor hollywoodiene .

“Edward Maini-de-foarfeca”, o poveste vizibil excentrica — deocamdata filmul cel mai imaginativ si mai emotionant at carierei lui Burton. Edward (Johnny Depp) nu este un om, ci o creatie a inventatorului (o aparitie mult prea scurta a minunatului Vincent Price in ultimul sau rol). Edward arata destul de omeneste, doar ca  mainile sale sunt niste foarfece, si duce o viata solitara intr-o casa paraginita deasupra unui cartier de casute colorate. Abia atunci cand Peg Boggs (Dianne West), o agenta comerciala, ii descopera  ascunzatoarea, Edward descinde in lumea „reala” si se trezeste gratulat de vecinii lui Peg pentru talentele sale de coafor, frizer de caini si gradinar. Viata naivului si credulului Edward se complica insa atunci cand eroul se indragosteste de fiica lui Peg, Kim (Winona Ryder), si este fortat de prietenul ei (Anthony Micheal Hall) sa comita o crima.

Una dintre reusitele acestui film excentric este distribuirea actorilor sai principali in roluri total nespecifice. Hall, cunoscut ca interpret al personajului incurca-lume din “The Breakfast Club” (1985), isi dezvaluie abil latura negative in rolul lui Jim, prietenul lui Kim. Ryder, pe de alta parte, lipsita aici de cinismul monumental pe care il etaleaza in “Heathers” (1989), este o adolescenta  placuta si chiar delicata. Dar cel mai impresionant este Depp, interpretul unui personaj tacut, frustrat de corpul sau neterminat, al carui chip palid si speriat exprima suferinta pe care o resimte cand isi da seama ca pana si cea mai gentila atingere cu mainile sale de foarfeca poate cauza durere. Un basm modern, ambitios si minunat conceput.