Imaginati-va urmatorul scenariu: ziua alegerilor in Romania, 2009. Dupa ce te-ai uiat la stiri in acea seara, Mircea Geoana, conform sondajelor este declarat presedinte; te duci la culcare, gandindu-te ca in sfarsit prim-ministru va fi Klaus Johannis si ca sansele de redresare a Romaniei vor prinde contur. Numai ca in aceea seara suferi un atac si intri in coma. Te trezesti opt luni mai tarziu, ca sa descoperi ca Basescu este presedinte, economia este intr-un rahat si mai mare, Boc este prim-ministru, Gabriel Sandu de la comunicatii are 80.000 euro datorie, Udrea administreaza un buget de zeci de milioane de euro, profesorii si pensionarii fac camping in fata guvernului…si Dan Bittman e consilier la Finante. Un asa scenariu suna destul de absurd, dar regizorul si scenaristul german Wolfgang Becker a realizat un film bazat pe o idee similara.

“Good Bye, Lenin!” este promovat ca o comedie, iar trailerul pune accent pe acest aspect al filmului. Dar, de regula “comediile” lui Wolfgang Becker sunt mai degraba povesti umane despre lucrurile ciudate pe care le facem pentru  a multumi si proteja persoana la care tinem, si despre felurile in care rescriem istoria pentru ca trecutul sa fie asa cum ni-l dorim.

In timpul ultimelor zile ale regimului communist din Berlinul de Est, activista de partid Christiane (Katrin Sass) sufera un atac de cord vazand cum politistii bateau niste protestatari in strada, si cade in coma. In timp ce zacea inconstienta in spital, comunismul cade, Germania se reunifica si un flux de elemente “capitaliste” de larg consum (Coca-Cola, Fast-Fod) patrund in fosta regiune comunista.

Cand Christiane se trezeste dupa opt luni, doctorul ii spune fiului ei, Alex (Daniel Bruhl), si fiicei, Arianne (Maria Simon), ca mama lor trebuie ferita de orice emotie puternica, deoarece aceasta i-ar putea fi fatala. Alex decide ca va trebui sa ii ascunde mamei faptul ca Germania, asa cum o cunostea ea, nu mai exista.

In film, se simte puternic influenta lui Stanley Kubrick si Federico Fellini, Becker recreand, in maniera proprie, scena “William Tell Overture” din “Portocala Mecanica” (numindu-si, de asemenea caracterul Alex). Si, una dintre cele mai puternice scene ale filmului, atunci cand Christiane vede statuia gigantic a lui Lenin, carata de un elicopter, este inspirata din “La Dolce Vita” al lui Fellini, in care statuia lui Isus zboara deasupra Romei, in aceeasi maniera.

Muzica filmului este compusa de Yann Tiersen, cu exceptia compozitiei “Summer 78”, care e interpretata de Claire Pichet. Stilistic, muzica este similara cu creatia precedenta a lui Tiersen, “Amelie”, unde o compozitie de pian apare in ambele filme.

Filmul a fost nominalizat la Globul de Aur, categoria “Cel mai bun film strain”, dar a pierdut in fata lui “Osama”, regizat de Siddiq Barmak.