In rolul Cabiriei apare Giulietta Masina, care a si castigat la Cannes premiul pentru cea mai buna actrita pentru portretizarea unei prostituate naive. Rusinata de profesia sa, certareata Cabiria cauta in zadar un barbat mai in varsta si cu stare care s-o salveze din conditia ei, insa in strafundul sufletului tanjeste dupa iubirea eterna.
Dupa premiera, o secventa controversata implicand un bun samaritean cu un sac plin de intentii la fel de bune a fost taiata, ca urmare a protestelor Bisericii Catolice. Din cate se pare, generozitatea spontana e o trasatura provinciala. Din fericire, secventa respectiva a fost ulterior reintrodusa .Intr-adevar, tema bunatatii predomina in filmul lui Fellini, in care, dincolo de mondenitatea ei, Cabiria vrea doar sa fie fericita, la fel ca oricine altcineva. Cabiria este prostituata cu P mare, dar cu inima de aur, niciodata intr-atat de ursuza incat sa nu o binedispuna un dans mambo sau un iarmaroc.
Prin firea ei, Cabiria raspandeste in jur bunatate, ceea ce nu-i aduce decat dezamagire si chiar umilinte. Intalnirea intamplatoare la un carnaval cu un hipnotizator (Aldo Silvani), care o face sa-si marturiseasca si cele mai intime dorinte, este tulburatoare, dar deosebit de cruda, deoarece subliniaza perspectiva ca visurile si inchipuirile ei legate de o viata mai buna sa se implineasca pana la urma. Onestitatea ei iI face pe un spectator sa profite de slabiciunea ei emotionala. Atentiile la fel de crude cu care o copleseste un actor de cinema care o face pe Don Juan (Amedeo Nazzari)ii dau si ele false sperante, chiar daca eroina este tratata pana la urma (si literalamente) ca un caine.
Visurile Cabiriei nu se implinesc niciodata, ci adesea dau nastere la acte de violenta atunci cand spoliatorii profita de inocenta ei inimoasa. Totusi, Fellini nu exploateaza povestea Cabiriei pentru a starni compasiune ingaduitoare. Ea e o femeie puternica, mandra, care nu se teme sa se bata care-si aduna fortele dupa fiecare esec, aranjandu-si tinuta si pornind din nou marsul spre o viata noua, mai buna. Ca si “La Dolce Vita” (1960), “Noptile Cabiriei” e spus din perspectiva celor vitregiti de soarta, lasand sa se vada o strafulgerare din proverbiala viata de aur, smaltuita de o bucurie optimista, dar, in esenta ei, cufundata in tristete.
