le_scaphandre_et_le_papillon_2
  • REGIA: Julian Schnabel
  • SCENARIU: Ronald Harwood
  • PRODUCATOR: Kathleen Kennedy, Jon Kilik
  • IMAGINE: Janusz Kaminski
  • DISTRIBUTIE: Mathieu Amalric, Emmanuelle Seigner, Marie-Josee Croze
  • TITLUINTERNATIONAL: The Diving Bell and the Butterfly
  • PREMIERA: 23 mai 2007

“Le Scaphandre et le Papillon”, al treilea film al talentatului artist Julian Schnabel (“Basquiat”, 1996; “Viata si epoca lui Renaldo Arenas”, 2000), este un tur de forta al punctelor de vedere, amintirilor si caderii in dizgratie. Filmul ne spune povestea adevarata a lui Jean Dominique Bauby (sclipitor portretizat de Mathieu Amalric), redactorul-sef al revistei franceze “Elle”, care a suferit un accident vascular cerebral, ramanand complet paralizat, cu exceptia pleoapei stangi. Prin prisma degenerarii in timp, Schnabel intretese celebritatea aroganta a lui Bauby, cu prezentul sau chinuit si neinsemnat.

O serieintreaga de specialisti ii spun cat de rara si de groaznica este situatia lui — insa, din fericire, cele doua doctorite se dovedesc a fi fermecatoare. Aceste femei frumoase si devotate apar ca o legatura ironica cu trecutul lui de important editor a unei reviste de moda. Bauby, ca tata, editor si sot, a facut multe greseli, una dintre ele fiind parasirea femeii frumoase si blande, mama devotata a copiilor lui, pentru amanta din acel moment, care nu il viziteaza cand ajunge infirm. Povestea include si doua relatii tata-fiu, cea dintre Bauby si tatal lui (Max Von Sydow) si, mai tarziu, cu propriul fiu. Intr-o calatorie cu masina impreuna cu fiul sau, vedem in sfarsit cum se ajunge in situatia prezenta, surprinzator, in timp ce conducea o masina decapotabila nou-nouta. Bauby tremura si tresare in masina lui stralucitoare si se scufunda in scaunul soferului ca un duh reintors in sticla lui, de unde nu va mai iesi niciodata.

Mai apoi, il vedem pe Bauby scriindu-si cartea care va deveni un bestseller (cea dupa care a fost facut filmul), muncind din greu si clipind din pleoapa stanga pentru fiecare litera. Epuizat, caustic si autocritic, Bauby isi atinge oribilul sfarsit. Cartea este ultima lui suflare inainte de a porni spre eternitate. Schnabel regizeaza cu maiestrie filmul, un caleidoscop fermecator, luxuriant, de imagini, prefacatorie, sexualitate, disperare si aroganta, un film care merita, intradevar premiul pentru cel mai bun regizor. Ceea ce ar fi putut fi macabru, melodramatic sau caraghios este orice altceva. Cu claritate si convingere, Schnabel ne tine scufundati in monologul interior vioi si sarcastic al lui Bauby si ne arata ca este un regizor de care trebuie sa se tina seama.

Lasă un comentariu