Inainte de “Swept Away”, “Revolver” si o casnicie cu Madonna, fanii si criticii se intrebau daca nu cumva regizorul britanic Guy Ritchie, innebunise. Inainte ca “Snatch” sa ii deschida portile catre Hollywood…si catre inima lui Brad Pitt; mult inainte ca “RocknRolla” sa anunte reintoarcerea lui la radacinile cinemtografiei, a fost “Lock, Stock and Two Smoking Barrels”. La fel ca Tarantino cu “Reservoir Dogs” cu sase ani inainte, Ritchie realizeaza primul sau lung-metraj astfel incat sa zdruncine orice asteptari, bazandu-se pe dialoguri ascutite si cu doua muchii. Ritchie nu numai ca a excelat ca regizor, ingramadind o serie de premii, dar, debutul sa a castigat simpatia si interesul cinefililor din toata lumea.

Cand prietenilor de o viata Tom (Jason Fleming), Bacon (Jason Statham), Eddie (Nick Moran) si Soap (Dexter Fletcher) le este data o saptamana sa achite o suma uriasa de bani unui notoriu interlop, poreclit Hatched Harry (P.H. Moriarty), ei decid sa fure banii de la vecini, un grup de hoti ce la randul lor pun la cale o spargere. Cum era de asteptat, nimic nu merge conform planului, cand cei patru sunt curand pusi in situatia de a da ochii cu recuperatorul (Vinnie Jones) si fiul lui (Peter McNicholl), cu viciosul Rory Breaker (Vas Blackwood), cu bodyguardul si prietenul apropiat al lui Harry (Lenny McLean), cu traficantul de arme (Stephen Marcus) care ii da lui Tom si cohoartei lui o pereche de arme vechi ce ii erau, de fapt, destinate lui Harry pentru colectia lui personala, plus un alai intreg de infractori.

In ciuda unui interminabil sir de sociopsihopati si nenumaratelor actiuni secundare, filmul lui Ritchie este surprinzator de linear. Dureaza doar o jumatate de ora sa faci cunostnta cu intreaga distributie si inca o jumatate de ora sa intelegi multitudinea de fatete ale scenariului. Asa cu va urma sa faca si cu “Snatch”, doi ani mai tarziu, Ricthie realizeaza caractere mai mult decat memorabile ce interactioneaza cu o asa usurinta incat ai impresia ca restul scenariului se scrie de la sine. Finetea nu este un cuvant adesea asociat cu Ritchie; la el moarte se impleteste cu comicul. In timp ce lacaomia si disperarea sunt protagonistele povestii, simutul umorului bolnav al lui Ritchie este acela care triumfa, urcand “Lock, Stock and Two Smoking Barrels” si criminalii lui notorii, pe un platou inalt inspirat, dar totodata independent, de creatia lui Tarantino.