In ciuda riscului de sentimentalism, “Piciorul meu stang” se dovedeste un film surprinzator de captivant, terestru, amuzant si insufletitor, o celebrare a irlandezului Christy Brown, nascut cu o ingrozitoare paralizie cerebrala, dar care a ajuns un scriitor si artist recunoscut si respectat. Ideea omului handicapat, dar cu neasteptate abilitati intelectuale, aminteste clar de “Rain Man”, dar “Piciorul meu stang” este cel putin egal in toate privintele, nu in ultimul rand in materie de interpretari actoricesti. Daniel Day-Lewis este coplesitor intr-un rol cum nu se poate mai deosebit de estetul plin de ifose din “Camera cu vedere” (1986) sau de oportunistul homosexual din “My Beautiful Laundrette” (1985). Brenda Fricker este stralucitoare in rolul mamei religioase, obosite de griji, a lui Christy. Ray McAnally, care a murit din nefericire inainte de premiera filmului, reuseste o ultima performanta in rolul imprevizibilului tata alcoolic al lui Christy. lar micul Hugh O’Connor in rolul lui Christy copil interpreteaza perfect imensa frustrare a unui copil inteligent, dar presupus a fi un idiot, care se chinuie sa comunice cu familia.

Regizorul Jim Sheridan (debutand aici) si coscenaristul Shane Connaughton nu se feresc sa descrie tragedia si mania din viata lui Christy – un tanar plin de spirit si inteligenta, prizonier al unui scaun cu rotile, tratat cu condescendenta si umilit zilnic, in ciuda talentului sau impresionant. Dar imaginea complexa pe care ne-o ofera ne lasa impresia coplesitoare a miracolului pe care il reprezinta viata si spiritul remarcabil ale lui Christy. Efectui acesta este obtinut prin instilarea pana si a celor mai mici gesturi cu o unda de magie.

Faimosul picior stang, singura parte a corpului pe care Christy si-o putea controla, este protagonistul multor glume si episoade dramatice, pe masura ce Christy salveaza viata mamei sale, marcheaza goluri, picteaza, isi pune la pamant un adversar intr-o bataie la bar, incearca sa se sinucida, pune caramizi si isi bate la masina autobiografla – toate cu ajutorul labei piciorului. Day-Lewis a fost in acel an castigatorul sigur al Oscarului pentru cel mai bun actor. Reusind sa faca fata cu brio dificultatilor de ordin flzic impuse rolului de corpul contorsionat al eroului sau, si de vorbirea sa impiedicata, actorul portretizeaza cu maiestrie un om a carui minte ascutita ii aduce prea putina usurare, dar ale carui simt at umorului, pofte carnale si incapatanare fac sa straluceasca un destin care altfel ar fi fost un cosmar.