My_own_private_idaho_ver1
  • REGIA: Gus Van Sant
  • SCENARIU: Gus Van Sant
  • PRODUCATOR: Laurie Parker
  • IMAGINE: John J. Campbell, Eric Alan Edwards
  • DISTRIBUTIE: River Phoenix, Keanu Reeves, James Russo
  • PREMIERA: 18 octombrie 1991

In abia al treilea film al sau, urmare la explozivul “Cowboy de farmacie” (1989) (debutul sau din 1985, “Mala Noche”, un film facut cu un buget extrem de mic, este o prea putin apreciata bijuterie care din pacate nu se gaseste nici pe caseta, nici pe DVD), regizorul-scenarist Gus Van Sant ne ofera cea mai profunda, mai tulburatoare si mai completa creatie a sa — ceea ce Desson Howe a numit „un suprem poem cinematografic… despre eterna dorinta de a prinde radacini undeva si despre singuratatea sufletului”.

Fara sa-si infraneze vreo clipa impulsurile artistice oarecum avangardiste de dragul accesibilitatii si spectaculosului — lucruri de care va fi acuzat cu furie dupa realizarea celor doua drame lacrimogene mai recente, “Good Will Hunting” (1997) si “Finding Forrester” (2000) —, Van Sant ne spune aici o poveste delicios de originala, care mizeaza, pentru a-si atrage spectatorii, pe imagini cel putin la fel de mult ca pe cuvinte. E adevarat ca distribuirea adolescentilor Keanu Reeves (in poate cel mai bun rol al sau pana la ora actuala) si River Phoenix (care avea sa moara tragic, dupa o supradoza de droguri, la varsta de 23 de ani, in pragul unei cariere stralucitoare) a impulsionat succesul comercial al filmului. Dar, prin abordarea explicita a problemei vagabondajului, homosexualitatii si prostitutiei adolescentine; prin infatisarea unui protagonist care sufera de narcolepsie si este chinuit de memoria unei mame care l-a parasit in copilarie; prin omagierea pe larg a filmului lui Orson Welles “Falstaff” (1965), o adaptare a pieselor lui Shakespeare despre Henric al IV-lea, sub forma folosirii constient anacronice a limbajului de epoca in cateva scenecheie, Van Sant a riscat, fara indoiala, sa-si alieneze — chiar sa-si infurie — publicul american naiv de clasa mijlocie. Desi mult prea putin conventional pentru a fi un succes de casa, filmul a fost elogiat de critici, indragit de fanii lui Van Sant si a primit cateva premii la festivaluri internationale de film.

“My Own Private Idaho” (titlul este luat dintr-un cantec al formatiei B-52) are in centru relatia dintre Mike (Phoenix) si Scott (Reeves), doi tineri gigolo care traiesc pe strazile oraslui Portland din statul Oregon. Membri ai unui grup de inadaptati social care se aduna intr-o cladire dezafectata, cei doi isi vand trupul oricui ii plateste, pentru a putea supravietui — desi ceva mai tarziu aflam ca Scott este fiul rebel atl unei familii instarite din Portland, care a ales acest stil de viata in mare parte din dorinta de a-si umili tatal. Mike, pe de alta parte, este exact ceea ce pare a fi: un baiat linistit, bland, visator, indragostit de prietenul sau, care adoarme imediat la dorinta — adesea in momentul cel mai nepotrivit, caracteristica pe care regizorul o exploateaza pentru a crea scene amuzante sau patetice — si care este obsedat de ideea de a-i gasi mama. Aceasta ultima trasatura este cea care pune filmul in miscare (ratacitoare, dar niciodata lenta), odata cu plecarea celor doi prieteni intr-o lunga calatorie, din Idaho pana in Italia, in cautarea mitului iubiril materne, calatorie pe care spectatorul o percepe ca pe o dezvaluire treptata a psihicului lui Mike, vesnic amenintat de duritatea vietii.

Lasă un comentariu