Au producatorii si lucratorii de televiziune vreo responsabilitate in fata milioanelor de oameni care stau cu ochii lipiti de micul ecran sau le sunt pur si simplu recunoscatori pana in fundul sufletului? Tratatul plin de cinism at lui Sidney Lumet despre declinul moral al televiziunii si al eticii sale profesionale se bazeaza pe convingerea oarecum naiva  ca lucrurile au stat altadata altfel. Chair si asa, “Reteaua” ramane o satira muscatoare a eforturilor dezgustatoare pe care posturile de televiziune le fac pentru a-si atrage simpatia spectatorilor si complicitatea pasiva a acestora.

In “Reteaua“lucrul cel mai important sunt indicatorii de audienta, si directorul adjunct de programe Diana Christensen (Faye Dunaway) ar face orice pentru a atrage mai multi telespectatori. Acest „orice” include programarea declaratiilor apocaliptice ale sinucigasului Howard Beale (Peter Finch, singurul castigator postum al unui Oscar pentru acest rol) la o ora de maxima audienta, in ciuda faptului ca aiurelile sale paranoice induc publicul in eroare. „Sunt nebun de furie si n-am de gand sa mai suport” devine deviza sa si deviza publicului sau, dar Christensen nu vede pericolul succesului venit prea repede. II vede insa Max Schumacher (William Holden), seful departamentului de stiri de noapte, care devine din ce in ce mai nemultumit  vazand ce fac Christensen si colegul ei Franck Hackett (Robert Duvall) din profesia lor.

“ Reteaua” ar fi putut parea un film ipocrit si condescendent daca Sidney Lumet si scenaristul Paddy Chayefsky n-ar fi descris cu atata incisivitate lumea televiziunii ca pe un parazit extrem de periculos al societatii. Actiunile disperate, inversunate si actele de coruptie, de un comic intunecat, se tin lant, incat spectatorul abia mai are timp sa-si dea seama ca filmul este un portret acuzator nu doar at televiziunii, ci si al nostru, al publicului dependent de ea. E suficient sa ne vina sa scoatem televizorul din priza si sa-l zvarlim afara pe geam, dar una dintre ideile principale ale filmului este ca nu putem s-o facem. Senzationalismul si prostul gust at televiziunii sunt exact ceea ce ne face sa ne intoarcem la ea: totul e o chestiune de cifre — si noi suntem exact acele cifre.