“Dracula” romanul lui Bram Stoker, a inspirat unul dintre cele mai impresionante filme mute. Materialul narativ si mediul artistic pareau aproape ireal de potrivite unul pentru celalalt. Lucrarea lui Stoker, scrisa in mare parte intr-o maniera epistolara, nu pune accentul pe dialogul traditional, ci pe descrieri puternice, adecvandu-se astfel perfect epicii in primul rand vizuale a filmelor mute. Povestea conflictului etern dintre lumina si intuneric este sustinuta oportun de un format constituit in mare parte pe baza jocului dintre lumina si intuneric.

Regizorul F.W. Murnau era recunoscut ca star al expresionismului german cand s-a decis sa adapteze romanul lui Stoker, reintitulat “Nosferatu” in urma amenintarilor venite din partea legatarilor autorului. De fapt, filmul recent terminat reusise sa evite un ordin judecatoresc care cerea distrugerea tuturor copiilor existente; in cele din urma insa a fost alterata doar o mica parte a cartii lui Stoker, exceptie facand numele personajelor, iar succesul filmului a stimulat zeci de adaptari ulterioare (majoritatea sanctionate oficial) ale romanului Dracula.

Chiar si dupa atatia ani, “Nosferatu” continua sa se detaseze de celelalte filme pe aceeasi tema. O diferenta majora se datoreaza prezentei uimitoare a starului Max Schreck, al carui filme s-ar traduce „frica”. Schreck il interpreteaza pe vampirul Nosferatu cu o simplitate aproape salbatica. Fiinta sa noptatica nu este mult diferita de sobolanii aflati sub comanda sa, pandind instinctiv orice urma de sange cu o sete de abia mascata. Acest lucru explica teroarea resimtita de Hutter (Gustav von Wangenheim), care a calatorit spre izolatul castel al contelui Orlok (Schreck) din inaltimile muntilor Carpati pentru a-l ajuta pe straniul individ sa puna la punct o serie de probleme legale. Simpla mentionare a numelui lui Orlok ii face pe localnici sa taca ingroziti, iar suspiciunile lui Hutter se intaresc atunci cand descopera ca trasura ce urma sa-I duca pana la castel nu are vizitiu. Nici prezenta lui Orlok nu este de natura sa il linisteasca. Acesta are obiceiuri ciudate si il lasa pe Mutter inchis intr-un turn. Temandu-se pentru viata sa — si mai ales de setea de sange a gazdei sale reuseste sa evadeze si sa revina in Bremen, Germania. Insa Orlok il urmeaza, punand ochii nu pe Flutter, ci pe inocenta sa ne-vasta, Ellen (Greta Schroder): „Sotia dumneavoastra are un gat splendid”, ii spune el lui Mutter. Cand legatura ei cu Hutter o ajuta sa-I salveze pe acesta din ghearele lui Orlok, Ellen descopera ca ii sta in putere sa ademeneasca demonica faptura spre propriul ei sfarsit: spulberat de razele soarelui de dimineata.

Cu “Nosferatu”, Murnau a creat unele dintre cele mai longevive si mai obsedante imagini cinematografice: contele Orlok strecurandu-se prin castelul sau, lovind umbre lugubre in timp ce-I urmareste pe Flutter; Orlok ridicandu-se teapan din cosciug; contele, prins intr-o raza de lumina, incremenit de teroare inainte sa dispara. A introdus si o serie de mituri cu vampiri care nu numai ca se regasesc si in alte ecranizari ale povestii lui Dracula, dar alimenteaza deopotriva cultura populara.