Alături de Madonna cu al ei Filth and Wisdom, proaspătul absolvent la categoria de cel mai prost regizor, îsi face debutul cu paşi mici şi timizi nimeni altul decât Horaţiu Mălăele. Da, aţi citit bine, Mălăele, pseudo artistul, care, cochetând în paralel cu actoria şi caricatura, s-a gândit să facă un film mai mult decât pretenţios şi metaforic, în kitschosu-i stil, intitulat Nunta Mută.

Am zis, bă ce dracu, tre să văd filmu astă, că doar na, tre să încurajăm orice formă de culturalizare a maselor, aşa cum bine o zice şi în film. Îl văd, trag o ţigară şi reflectez asupra lui. Cel puţin aşa gândeam înaintea celor 85 de minute de pură producţie Castel Film feat. Mălăele.

Încă de la început suntem bombardaţi cu sketch-uri de glume proaste, aşa cum îi plăcea lu’ Mălăele să le zică pe televizoarele alb-negru în noaptea de revelion, glume spuse prin intermediul lui George Mihăiţa (un actor de mâna a doua), la care “publicul”, reprezentat de nişte jurnalişti otv-işti se izbesc cu ţestele de caroseria maşinii, leşinând de râs cu bale în colţu gurii, cerşind parcă după şi mai multe glume răsuflate. E şi asta o treabă, să realizezi că nimeni nu mai râde şi prezintă interes faţă de glumele tale, şi, încercând să găseşti o rezolvare, te apuci de regie, îţi faci propriul film, după un la fel de propriu scenariu, vâri aceleaşi glume prăfuite şi iţi obligi actorii să râdă la comanadă, în timp ce el, într-o autosatisfacţie onirică savurează fiecare clipă. Ăsta este Nunta Mută a lui Mălăele, îmbâcsit de subîntelesuri pe faţă cu pitici, circ şi bolşevism ridiculizat în cel mai clişeic stil posibil.

Prima oară când am auzit titlul filmului am zis, uite frate, ceva nou, un titlu frumos care poate spune multe şi mă aşteptam la un scenariu pe masură. Nu a fost asa. Acţiunea se petrece într-un sat uitat de lume, cu o poveste forţată de dragoste livrată à la Kusturica, poveste de dragoste care trebuie să se finalizeze cu inevitabila căsătorie a celor doi, conform cutumelor rurale. Se organizează nunta, moment în care sunt anunţaţi ca tocmai ce decedase “tătuca” Stalin şi se instaurează doliu naţional, fiind amendate orice forme de distarcţie şi desfrâu. Şi uite aşa localinicii se hotărăsc să facă nuntă, cum altfel decât mută. Urmează o întreagă alegorie prost inspirată, în care mesenii desfăşoara nunta în deplină muţenie, deranjaţi la un moment dat de o muscă beată, urmărind-o cu toţii uimiţi în cel mai prost artificiu regizoral şi scenaristic posibil. “Nuntă băăăă!!!”, strigă Grigore Aşchie (Valentin Teodosiu), lovind cu pumnu’ în masă, spărgând tăcerea şi atrăgând atenţia ruşilor, care nu întârzie să işi facă simţită prezenţa. Împuşcat în burtă, într-un cadru de toată jena, Aşchie, se holbează uimit la gaura glonţului încercând să işi şteargă cămaşa de sânge, nedumerit cum dracu de a intrat glonţul ăla acolo. Un clişeu de toată jena.

De fapt ce dracu tot vorbesc, tot filmul e un clişeu ieftin, asta ca sa nu mai amintesc de modul în care membri partidului sunt portretizaţi lovindu-se ca vacile, într-un fast motion, rupt parcă din filmele cu Stan si Bran sau Buster Keaton, secvenţa care NU are absolut nici o relevanţa, dar care ne întăreşte crezul cum că Mălăele a avut cel mai prost debut regizoral. V-aş mai povesti şi de metaforele execrabile, precum cea a circului, piticilor, miresei violate şi omorâte care se transformă în strigoi sau ale lu’ Coriolan (a da, ăsta are nişte aripi, producţie proprie) care după ce îl împuşca ruşii, zboară spre cer, v-aş mai povesti dar deja simt o greaţă şi o repulsie acută faţă de acest film. Nu rămâne decât să vă uitaţi şi voi la film şi sunt convins ca unora dintre voi o să vă placă, dar şi mai multora o să vă provoace o uriaşă balonare oculară.