De la primele sale filme, Steven Spielberg a demonstrat un talent cinematografic aproape supranatural, indeosebi in a crea suspans si a folosi efecte speciale – o calitate pe care publicul a apreciat-o intotdeauna. Dar succesul impresionant al unor filme timpurii precum “Falci” (1975) si “Intalniri de gradul trei” (1977) – care au contribuit la inchegarea mentalitatii comerciale a Hollywoodului contemporan – a stricat intr-o anumita masura reputalia lui Spielberg. Dorindu-si sa fie respectat, Spielberg a stiut intotdeauna ca filmele sale vor fi considerate numai forme de distractie populara si exercitii de virtuozitate tehnica.
Regizorul a incercat totusi sa-si largeasca orizontul cu filme mature precum 
“Culoarea purpurie” (1985) si “Imperiul soarelui” (1987), dar abia filmul despre Holocaust “Lista lui Schindler” (1993) i-a satisfacut si pe spectatori, si pe critici. De atunci, cu exceptia celor doua spectaculoase Jurassic Park (1993, 1997), Spielberg a ramas intr-o dispozitie mai mult sau mai putin serioasa.
“Salvati soldatul Ryan” a introdus ceva nou in vocabularul regizorului: o intensitate violenta, viscerala. Spielberg a folosit violenta si inainte, desigur, dar de obicei era una fie mimata, fie moderat, folosita ca moment dramatic care sa intensifice scenele de groaza. Scena initiala de lupta din “Salvati soldatul Ryan” este insa nemiloasa. Abia debarcati pe tarmul Normandiei, tinerii militari americani sunt decimati de rafalele neostoite ale mitralierelor, carora castile lor nu le fac fata. Si acesta e doar inceputul. Soldatii sunt aruncati in aer in bucati. Parti ale corpului zboara prin aer si se raspandesc peste tot pe jos. Marea capata o culoare rosie gretoasa. Camera haladuieste haotic, pelicula ia culoarea mortii. “Noul” Spielberg “nu face prizonieri”.
E drept ca vechiul Spielberg nu se poate abline sa nu cada periodic in sentimentalism ieftin. Filmul incepe si se incheie intr-un spirit de pura manipulare emotionala si Spielberg isi incurajeaza compozitorul favorit, John Williams, sa-si exploateze la maximum cele mai lacrimogene impulsuri. Inca mai neplacut, aceleasi tehnici pe care regizorul le-a folosit in descrierea ororii razboiului in scenele initiate cu adevarat impresionante sunt folosite apoi pentru a insufla forta mult mai traditionalului conflict intre bine si rau din final.
Dar impartirea personajelor in eroi pozitivi si eroi negativi transforma de fapt mesajul antirazboinic in ceva mai provocator. Razboiul e un iad, recunoaste Spielberg, mai putin atunci cand castigi, pentru ca victoria este pana la urma cea care iti acorda dreptul de a dicta regulile morale. “Salvati soldatul Ryan” contine suficienta ambiguitate in prezentarea razboiului pentru a indeparta acuzatiile de patriotism orb. Uitandu-se peste campurile de morminte, un soldat o intreaba pe sotia sa: ,,Am lost un om bun?” E un mod de a intreba nu doar „a meritat?”, ci si „a fost justificat?” lar acestea sunt, fara indoiala intrebari care ii urmaresc pe toti cei care au ramas in viata la sfarsitul unui conflict si care sunt martorii tuturor distrugerilor si pierderilor lasate in urma pana si de cele mai nobile batalii.
