Versiunea modernizata a clasicului film cu gangsteri al lui Howard Hawks, “Scarface” (1932), este, in viziunea regizorului Brian De Palma sangeroasa, excesiva, revoltatoare si splendid construita – si are in Al Pacino un protagonist de neuitat. La lansare, filmul a parut o creatie atipica pentru De Palma, departandu-se strident de jocurile sale hitchcockiene, cu oglinzi retrovizoare, voaiori si sosii. Astazi,”Scarface” ne apare ca o chintesenta a operei regizorului, un tratat despre fragili.tatea eului masculin si despre putere.

“Scarface” incepe cu imagini de arhiva ale fluxului de refugiati cubanezi in SUA, care dau de la inceput filmului o dimensiune politica esentiala, absenta din versiunea lui Hawks. Tony Montana (Al Pacino) isi da seama repede ca afacerile ilegale si crima sunt modul cel mai bun de a iesi din ghetoul de imigranti. Ascensiunea si caderea lui din statutul de gangster modern sunt prezentate ca un spectacol fulminant: De Palma subliniaza constant nebunia modei si a muzicii anilor 1970, pentru a le contrasta cu scenele de violenta si tradare.

Criticii s-au grabit sa declare acest remake (bazat pe un scenariu semnat de Oliver Stone) drept primul film cu gangsteri „postmodern”. Tony chiar vorbeste despre sine in termeni care amintesc de clasicul eseu al lui Robert Warshow “Gangsterul ca erou tragic”: „Aveti nevoie de mine, eu sunt eroul negativ!” Si totusi, in ciuda acestei surprinzatoare constiinte de sine, “Scarface” este o naratiune in stil clasic – iar deznodamantul sau cathartic, apocaliptic este cutremurator.

De Palma duce la extrem, intr-o maniera noua, melodramatica, una din temele traditionale ale filmelor cu gangsteri: obsesia eroului de a detine controlul asupra teritoriului sau si pierderea inevitabila a acestui control. Tony viseaza sa aiba putere absoluta asupra propriului corp, asupra inimilor si preferintelor celor apropiati, asupra imperiului sau criminal. Dar, dupa ce inghite gramezi de cocaina, el nu mai poate nici macar sa-i observe, pe camerele de luat vederi, pe cei care vin sal ucida.

Mai mult decat orice film despre dezastre (atat de populare din anii 1970 incoace), “Scarface” ne ofera satisfactia subversiva de a vedea un microcosmos social explodand intr-un milion de aschii – si in tot acest timp un dirijabil pluteste pe deasupra, inscriptionat in lumina de neon cu un slogan batjocoritor: „Lumea este a Ta“.