Unele filme sunt apreciate pentru noutatile pe care le aduc — fie inovatii artistice deosebite, fie debuturi actoricesti uimitoare. Altele, pentru ca au inaugurat un gen.” Cantand in ploaie“ se incadreaza in aceasta ultima categorie. Nu este un film-pionier, nici nu revolutioneaza limbajul cinematografic, insa putine filme prezinta atat de simplu si de frumos tot ceea ce face din cinematograf minunata arta care este: exuberantele momente de bucurie, caderile deprimante si oscilatia perpetua intre acesti doi poli.

Cel mai reusit musical produs la Hollywood este in esenta povestea sunetului insusi. Sau cel putin a aparitiei acestuia. Suntem in anul 1927, iar Don Lockwood (Gene Kelly) este o vedeta celebra a filmelor mute. In timpul turnarii unui nou film cu Don si partenera sa, Lina Lamont (Jean Hagen), studioul afla despre iminenta lansare a peliculei “Cantaretul de jazz” si sisteaza filmarile. Singurul mod de a rezista concurentei este transformarea sa intr-un musical, dar apar doua probleme: Don nu prea poate sa o sufere pe partenera sa Lina, iar puternicul ei accent newyorkez nu o avantajeaza deloc in noua epoca a sunetului. Solutia? Dublarea vocii neplacute a lui Lamont cu glasul ingenuei Kathy (Debbie Reynolds), in speranta ca publicul nu-si va da seama. Insa aceasta masura da nastere unei alte probleme: Don se indragosteste de Kathy, fapt ce dezechilibreaza relatia sa profesionala cu Lina.

Coregizat de Kelly si Stanley Donen,”Cantand in ploaie” contine o serie de numere de muzica si dans exceptionale, in special refrenul lui Donald O’Connor „Make ‘Em Laugh” si numarul coregrafic al lui Kelly pe melodia titulara. Entuziasmat de noua iubire din viata sa, Kelly, imbracat intr-un fulgarin galben, se leagana agatat de un felinar si calca extatic in baltoace. In mod ciudat, cateva cantece au fost reciclate din arhivele studioului MGM, insa Kelly si echipa sa le-au insuflat atata viata, incat astazi melodiile sunt asociate inextricabil cu “Caintand in ploaie”. Scenariul, conceput de Adolph Green si Betty Comden, este sprinten si amuzant, parodiind dificia tranzitie de la filmul mut la cel vorbit prin replici inteligente care in mod vizibil nu pot fi decat rezultatul a cativa zeci de ani de cinematograf sonor.

”Cantand in ploaie”e a fost intampinat la inceput cu indiferenta, nefiind bagat in seama la Premiile Academiei Americane de Film. Insa, cu trecerea timpului, scenele sale pline de energie si voie buna si charisma interpretilor s-au dovedit mult prea puternice. Trebuie sa multumim cinematecilor care l-au consacrat ca pe regele tuturor musicalurilor, numerosilor critici de film si grupurilor de fani care l-au propulsat in varful listei celor mai bune zece filme si, in primul rand, lui Donen si Kelly, care I-au realizat. Lumea cinematografului si chiar si lumea de dincolo de ea este mai buna,gratie filmului “Cantand in ploaie”.