Bine-cunoscuta istorie a conflictului dintre regizorul Terry Gilliam si distribuitorul filmului “Brazil”, compania Universal, in care cineastul s-a opus lansarii pe piata a unei versiuni mult trunchiate, reusind in cele din urma sa-si promoveze propria versiune, tinde sa absoarba tot interesul pentru acest film, care are propriile calitati (si defecte), dincolo de statutul de eveniment aproape politic. Realizat, in mod semnificativ, in 1984, in paralel cu adaptarea de catre Michael Radford a romanului lui George Orwell, “Brazil” isi plaseaza actiunea “undeva in secolul at XX-lea”, intr-un stat opresiv imaginar, dar verosimil, care imbina cele mai rele trasaturi ale birocratiei britanice a deceniului al cincilea, paranoia americana a anilor 1950, cu totalitarismul stalinist sau fascist si cu relele deceniului al noualea (de pilda obsesia pentru chirurgia plastica). In timp ce masinaria statala a lui Orwell se bazeaza pe un sistem oribil si imposibil de supraveghere, cel mai groaznic aspect at societatii antiutopice imaginate de Gilliam este faptul ca ea nici macar nu functioneaza: povestea incepe cu o farsa – un gandac strivit cade in interiorul unei imprimante, asa incat un mandat de arestare ce se voia pentru inginerul terorist Tuttle (Robert De Niro) este emis pe numele nevinovatu-lui domn Buttle (Brian Miller), iar orasul profund utilitarist se descompune chiar si fara bombele teroriste – sponsorizate, poate, de stat – care fac, periodic, ravagii inspaimantatoare.