the_sixth_sense
  • REGIA: M. Night Shyamalan
  • SCENARIU: M. Night Shyamalan
  • PRODUCATOR: Kathleen Kennedy, Frank Marshall, Barry Mendel
  • IMAGINE: Tak Fujimoto
  • DISTRIBUTIE: Bruce Willis, Haley Joel Osment, Toni Collette
  • PREMIERA: 6 august, 1999

Regizorul-scenarist M. Night Shyamalan, in varsta de numai 29 de ani si aflat abia la al doilea film, a reinventat practic thrillerul dramatic cu aceasta poveste de dragoste si despre fantome, faimoasa pentru finalul sau neateptat.

La un an dupa ce este impuscat in casa sa de un fost pacient, psihologul de copii Malcolm Crowe (Bruce Willis) incearca sa il inteleaga pe un alt baiat chinuit, Cole (Haley Joel Osment), care pare sa fie capabil sa vada  morti — fantome ale celor care au murit lasand diverse afaceri nerezolvate si care il viziteaza incercand sa gaseasca o solutie. In timp ce incearca sa-l ajute pe Cole, propria viata personala a lui Malcolm este in pericol, casatoria sa candva plina de iubire cu Anna (Olivia Williams) fiind acum rece si lipsita de comunicare.

Poveste cu fantome de cea mai buna calitate, Al saselea simt functioneaza pe mai multe niveluri. Strigoii sunt prezenti, torturandu-1 pe Cole cu aparitiile lor, dar avem de-a face totusi  mai mult cu o drama emotionala decat cu un film de groaza, care isi indreapta atentia asupra relatiei dintre copil si psiholog, dintre Malcolm si sotia sa si dintre Cole si mama lui (Toni Collette). Osment este formidabil intr-un rol care, daca ar fi fost interpretat cu prea mult farmec, ar fi ruinat intregul film, iar Collette umple fiecare scena cu combinatia potrivita de dragoste si confuzie in fata fiului sau neobisnuit. Si totusi, filmul ii apartine lui Willis, a carui interpretare retinuta, mai mult In soapta, este esentiala.

Evident, Shyamalan merita cele mai multe laude pentru a fi asamblat aceste elemente intr-un tot. Felul inteligent in care folosete culori sterse si aluzii subtile la evenimentele supranaturale — temperatura care scade in momentul aparitiei unei fantome, semnificatia culorii rosii — si surpriza din final sunt atat de precis executate, incat, desi spectatorul a fost dus de nas tot timpul, isi va dori sa tot revada filmul, mai degraba decat sa se enerveze pentru ca a fost condus cu buna stiinta pe o pista gresita. Un clasic modern, de o mare complexitate emotionala, dureros, patrunzator si intens.

Lasă un comentariu