Valkyrie are un inceput destul de ilar. Intr-o aceeasi secventa, Tom Cruise gindeste si scrie in germana, apoi incepe sa gindeasca in engleza, dar continua sa scrie in germana, prima parte fiind introdusa in pelicula probabil pentru a clarifica spectatorilor faptul ca nemtii vorbesc germana in realitate si ca filmul asta e cu nemti. Cruise il joaca pe Claus von Stauffenberg, colonel in armata germana care a luptat pe toate fronturile celui de-al Doilea Razboi Mondial si care a fost in avanposturile celui mai celebru complot impotriva lui Hitler, cel care a avut punctul culminant pe 20 iulie 1944. Tom Cruise ofera o interpretare de incredere, fara a fi, insa, nuantata pe motivatiile psihologice sau pe convingerile personale pentru care personajul interpretat s-a alaturat rezistentei germane. Totusi, asta nu e o vina a sa, din scenariu personajul sau e imaginat mai degraba in tiparul eroului hollywoodian, nu ca o meditatie pretentioasa asupra unei anumite conjuncturi istorice si politice. Ceea ce, pina la urma, e chiar in regula. Astfel, Cruise nu are aerul aristocratic pe care trebuie sa-l fi inspirat von Stauffenberg in realitate (colonelul provenea dintr-o familie a carei existenta e atestata inca din secolul al treisprezecelea, era un catolic fervent minat de idealurile religioase si politice ale ordinului Cavalerilor Teutoni si visa Germania Sacra), ci mai degraba e un om care trebuie sa actioneze, precum agentul Ethan Hunt din Mission: Impossible.

In Valkyrie e omagiat Carl von Stauffenberg. Despre Holocaust s-au tot facut filme, despre Hitler la fel, asa ca acesta e un subiect mai proaspat. Insa atunci cind omagiaza, Hollywoodul de fapt eroizeaza. Studiourile americane foarte rar gasesc o cale de mijloc.

Poate parea ciudat ca un ofiter din armata germana, un aristocrat care nu simpatiza neaparat masele – nici nu se inscrie in Partidul National Socialist -, hotaraste dintr-o data, in toiul razboiului, sa se intoarca impotriva Führer-ului din cauza unui motiv umanitar (soldatii sint trimisi la moarte aiurea), dupa cum arata pelicula. Totusi, razboiul era o cauza pe care o slujise vreo patru ani. Iar acum risca nu numai propria viata, ci si pe a familiei sale. Asa ca pentru mine ar fi fost interesant – si mai interesant – sa aflu ceva mai multe informatii despre credintele socio-politice si militare ale lui von Stauffenberg. Bine, cu cit am fi aflat mai multe, cu atit proiectul hollywoodian ar fi fost mai periclitat. E foarte probabil ca eroul n-ar mai fi fost atit de Erou. Pentru a distrage atentia spectatorului de la astfel de interogatii (la adresa proiectului cinematografic), autorii evita din start trecutul caracterului central si plaseaza in poveste teluri inalte, unele pe care ar fi dorit sa le vada implinite oricine priveste azi spre al Doilea Razboi Mondial – asasinarea lui Hitler, in speta. Si cu toate ca istoria reala e destul de cunoscuta de pe Discovery sau Viasat History, miza ei e atit de mare incit atrage imediat privitorul in joc.

Valkirie e ca un motor supraalimentat care atrage atentia datorita zgomotului specific. Odata oprit motorul, farmecul cailor putere dispare. Filmul lui Singer nu va ramine in analele cinematografiei, insa pe moment, vreme de doua ore, e un spectacol care merita urmarit!